Meniu
X

Horia Avram

E destul de greu, cred, să-ți pictezi vacanțele făra să pici în dulcegării sentimentale şi în nostalgii cariate. Ei bine, Ion Anghel știe să redea atmosfera specială, o stare de destindere pontică făra să recurgă direct la motiv sau să ofteze cromatic în compoziții suvenir. Pictor al repaosului estival în cadru marin (probabil o mostenire pe linie patenă) Ion Anghel recurge la soluții mnemotehnice de altă natură decât cele prizate în mod curent: el nu lucrează decât arareori cu caietul de schițe, el nu fotografiază locurile văzute. Memoria folosită la capacitățile sale subiective maxime, este cea care înmagazinează iar apoi redă cele văzute de pictor, (reperele concrete, decupajele de realitate prin memorie) cernându-se astfel doar parfumul locului sau/și starea momentului. Titlurile domestice “Vacanță la mare”, „Amintiri”, dezvăluie de altfel foarte bine atmosfera în slip, înmagazinată în tablouri. Trebuie spus că lucrările nu sunt plasate într-un ciclu, chiar dacã există această temă comună care le uneşte şi dă coerență ansamblului.

La o primă privire, putem constata că pictura lui Ion Anghel conține o “materie comun[” cu, spune el, un alt Anghel mai bătrân şi mai mare față de care există atracție dar mereu o distanță constantă. Într-adevăr, poate o anumită dezinvoltură a tușei și tonului elegiac ar putea confirma această apropiere. Însă prezența unor repere cromatice alerte sau accentele colorate care agrementează şi „condimentează” compozițiile, cât și construcțiile descentrate, compozițiile „deranjate” vizual în mod voluntar, îl plaseaza pe Ion Anghel într-o zonă de certă originalitate.

Personalitatea tușei contează foarte mult, ductul ei e în acelaşi timp degajat și căutat cu exactitate iar suprafețele albe ale pânzei folosite pentru calitatea lor plastică neutră- echilibrează foarte bine teritoriile colorate. Artistului îi place să revină tot timpul asupra pânzei, culorile suprapuse ajungând uneori la saturație, dar chiar tratate astfel, ele respiră şi circulă lejer. Desprinsă complet de reperele identificabile ale realului sau uneori populate cu personaje pasagere, urme ale unui voyeurism ironic și detașat, pictura lui Ion Anghel e o mărturisire firească şi sinceră ce împrumută deopotrivă tonul unui dialog “la o bere” şi cel al unui jurnal intim plin cu amintiri.