Adrian Guță

Ion Anghel – Recent Works

Pictură, o variantă românească de combine paintings, asamblaje, obiect la zona de întâlnire cu sculptura și cu instalația. Acestea sunt componentele frontului de lucru al lui Ion Anghel, un câmp de preocupări caracterizat de o dinamică aparte, de o fertilă depășire a granițelor dintre limbajele artistice. Cristalizări ale creației din ultimii cinci ani alcătuiesc expoziția de la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia.

Artistul, a cărui formație, la Universitatea Națională de Arte din București s-a derulat în ani ’90, a devenit la rândul său cadru didactic universitar la Departamentul Pictură al aceleiași instituții și promovează o pedagogie deschisă stimulativă pentru studenți. Este membru fondator al grupului Salmastru (2002).

În propriul atelier există etape de acumulare, de lucru intens eventual la mai multe pânze; urmează pauza de reflecție, temporara detașare, apoi alt “atac”. Visarea alternează cu replierea lucidă. Hazardul își are rolul său, acceptat, în geneza lucrărilor, însă, pe de altă parte, voința de control asupra ansamblului declanșează, la rându-i, ofensiva. Apar și momentele de răzvrătire împotriva oricăror convenții, tentația de a accesa “delete” în legătură cu tot ce înseamnă “știu /am învățat” în artă, impulsul de întoarcere la puritatea desenelor din copilărie… Poate că zbaterile formei și culorii în câmpul imaginii, între abstracția lirică şi un “primitivism” figurativ adesea cu ”zgârcenie” sugerat, poate că dorința reiterată de a lucra cu albul, „navigarea” neobosită în căutarea nuanțelor acestuia, sunt (şi) expresii, pe diverse paliere, ale nostalgiei pentru acea puritate a exprimării artistice primare, neștiutoare de rigorile studiului sistematic.

Obsesia albului vine însă și de la călătoriile mediteraneene, în Grecia. Ele şi cortegiul aferent de impresii, meditații de context și culturale sunt incluse și în geneza particularei serii de asamblaje (2007) ce înfățișează obiecte devenite „prizoniere” ale unei mase de ipsos.

Sunt majoritatea, obiecte de proximitate, din mediul atelierului; asocierea lor a fost și un exercițiu al vitezei de reacție, provocare a hazardului, dar, poate, în “subteran”, şi rod al reflexului alcătuirii relațiilor plastice între forme. Receptarea culturală e tentată şi de amintirea unor ecouri suprarealiste. Aceste piese reprezintă, parcă, ”vitrine” deschise dedicate ”arheologiei obiectuale” a unei mitologii personale.

Picturile lui Ion Anghel îşi schimbă, adesea, în câteva etape înfățișarea. Artistul operează modificări datorită accentuatei dinamici interioare a actului său de creație. O lucrare este încheiată abia când părăsește atelierul. Transformări, până în perioada pregătirii actualei expoziții, au apărut şi la seria intitulată, cu zâmbet cald în colțul gurii, ”Sagrada familia”. Prezența unor obiecte definitorii pentru ținuta de lucru și nu numai adăugate imaginilor pictate, ne-a îndemnat să apropiem operele în discuție, tehnic vorbind, de unele combine paintings ale lui Rauschenberg.

Câteva tablouri realizate pentru personala cu tema: „Greatest Hits” de la Hard Rock Cafe, București, din 2009, sunt incluse în expoziția de la Mogoșoaia. Sunt picturi de stare, vizualizări ale trăirilor declanșate de melodii faimoase ale rockului anilor ’60-’80. Semnele figurative, explicite ori aluzive, „plutesc” pe ample suprafețe ocupate de formele abstracte.

Pe de altă parte, pentru artist, concretețea urmei de culoare lăsate de pensula face inoperantă diferențierea în accepție tradițională a figurativului de abstract… Poate că asistăm, uneori, la o luptă a reprezentaționalului cu opusul său, alteori, însă, par nu doar să conviețuiască pașnic, ci să se dezvolte unul din celălalt. Picturi recente, aparținând unei zone de investigații plastice declanșate în 2011, încurajează asemenea considerații. În context, iese în evidență plăcerea de a lucra cu materia colorată, dialogul între grafisme amintind de Cy Twombly şi prin el de graffiti, şi o picturalitate consistentă. Tentațiile comparatiste ale criticului îndreaptă gândul și spre Tàpies.

Obiecte realizate în 2012, unele de mai mari dimensiuni și de fibră constructivistă, din familia stålpului/coloanei, dezvăluie interesul artistului pentru monumental, apropierea de sculptură. În aceeași secvență de timp, se înfiripă şi preocuparea pentru relația obiect-asamblaj-instalație („Cuşti”): se constituie aici un alt univers de semne plastice şi semantic, în care accentele expresioniste atrag atenția asupra unei meditații grave cu privire la condiția umană. Autorul realizează aceste ansambluri obiectuale din materiale ce apropie lucrările de Arte Povera, din deșeuri, ready-mades reciclate.

lonAnghel se maturizeaza, artisticeste, rapid (subsemnatul urmărește cu interes procesul). A depăşit stadiul de plastician emergent şi ne oferă, deja, confirmări de alt ordin al importanței.